Presa


De Boboteaza
de Doru Mares – Observatorul Cultural

Musical si el, Omul din La Mancha al lui Ion Cojar este insa departe de performantele musicalului lui Alexander Hausvater. In primul rind pentru ca, oricum ai lua-o, pentru muzica e nevoie de voce, or, doar cu Maia Morgenstern si Victor Vurtejanu, nu se poate duce la bun sfirsit o investitie la care participa mai bine de treizeci de actori. In al doilea rind, pentru ca traducerea lui Petre Bokor dupa Dale Wasserman, atenta probabil la exactitatea literala, depersonalizeaza personajele care vorbesc mai toate cam la fel, ba, mai mult, unele utilizeaza termeni in totala disolutie cu ceea ce reprezinta. In fine, Ion Cojar, departe de a fi un producator de surprize, are o anume vocatie a muzealului, in sensul bun al cuvintului, numai ca, de aceasta data, exponatele au lipsit. Nici Virgil Ogasanu, nici Maia Morgenstern, nici Marius Florea Vizante, nici ceilalti nu sint echipamente de muzeu, dar functioneaza ca atare, in detrimentul ritmului si nu de putine ori al logicii scenice. Realist vorbind, spectacolul functioneaza doar atita vreme cit Maia Morgenstern e in scena. Nu realizez care sint pregnanta si logica muzicii lui Mitch Leigh, dar, ceea ce e vizibil e ca bagheta Dorinei Crisan Rusu a condus la o liniaritate melodica incheiata la finaluri de act cu previzibile apoteoze. La rindul sau, scenografia Doinei Levintza functioneaza cu o frumusete independenta de spectacol, creind situatii pentru alte personaje, din oricare alte povesti.
vezi sursa aici

Frumoasa nebunie a Artei
de Nicolae N. Popescu – Uniunea Editorilor din România

Neputinta de a ma exprima m-a facut, desigur, nefericit, dar ceea ce pana acum m-a impiedicat sa vorbesc liber a fost tocmai sentimentul constient al insuficientei pesonale. Veninul strans in mine nu atinsese concentratia necesara pentru a deveni leac. Eram pur si simplu necopt.

A trebuit sa cunosc spaima carnii si lehamitea ultima a sufletului, sa ma desprind de oameni care plecand au luat parti din mine, sa-mi ingrop prieteni, sa traiesc o revolutie si sa am socul intalnirii cu poporul meu, sa ma destram, sa ma detest, sa ma inec in regrete  si remuscari si sa mai vreau, totusi, sa ma adun din nou.

Fara toate astea, orice actiune in nume propriu nu este decat o enorma palavrageala.”

Poate că multi dintre noi tin de multa vreme sau dintotdeauna, in minte si în suflet, asemenea ganduri, asemenea trairi. Cele formulate in frazele de mai sus ai oferite cu generozitate ai cu speranta oricui mai stie sa se bucure de iubire si de lumina apartin unui om pe care, la o prima intalnire, am fi tentati sa-l consideram, nu doar simpatic si fascinant, ci si foarte interesant, daca ne putem exprima astfel. Adica un om cu o bogatie de idei fabuloasa, incredibil de dinamic, dar si romantic, in strafundurile fiintei sale – acel gen de martir pe altarul culturii, care stie ca viata noastra de astazi, buna sau rea, totusi frumoasa si adevarata, nu ar fi posibila fara a avea in urmă un trecut incarcat de comori: traditii, folclor, istorie… Adica SUFLET. Pe care trebuie macar sa-l respectam.

Se numeşte Andrei-Victor Vurtejanu si de vreo 15 ani se risipeşte, la modul sublim, în felurite acţiuni culturale – expresii prin care de fapt se dăruieşte celorlalţi. Are la activ roluri în teatru sub bagheta unor mari regizori, ca Ion Cojar, Grigore Gonţa, Gelu Colceag, Victor-Ioan Frunză. A regizat el însuşi spectacole dramatice, iar pentru unele dintre ele a compus şi muzica. A jucat în filme, are roluri în emisiuni la posturi TV importante, a participat la numeroase emisiuni radio, a făcut şi publicitate pentru radio şi televiziune, a putut fi întâlnit şi aplaudat pe scenele unor importante festivaluri culturale, la Piatra-Neamţ şi Costineşti, la Sighişoara, Cluj şi Sibiu, la Bucureşti, Paris şi Budapesta.

Acest bărbat, robust la trup, la minte, la suflet şi neobişnuit de tenace, pare a naviga împotriva curentului. A unui curent al prezentului care diluează până la distrugere valorile autentice de orice fel, care face apologia unor anomalii trupeşti, sufleteşti şi spirituale, ridicându-le la rang de axiome ale noii ordini mondiale, un curent ce aneantizează şi demonizează trăiri multimilenare, elemente de cultură inestimabile, un curent ce nivelează conştiinţe şi individualităţi. Victor Vurtejanu, la fel ca alţii ca el – din nefericire, tot mai puţini, mai risipiţi, mai resemnaţi – încearcă să arate lumii că încă nu e prea târziu să ne trezim şi să repunem pe socluri adevăraţii noştri idoli ocrotitori, cei aruncaţi în ţărână de un vârtej nebun al istoriei prezente. Iar pentru un asemenea demers titanic, bărbatul cuprins de frumoasa nebunie a artei a ales „armele” cele mai potrivite: inteligenţa şi braţele ziditoare ale culturii.

A pus temelia Atelierului Român de Cultură – un adevărat ARC (după sigla acestei instituţii) între memoria afectivă şi aspiraţiile raţionale, legate şi de încrederea în generaţiile tinere. În cadrul proiectelor care vizează revitalizarea unei părţi din spiritul profund al românilor de pretutindeni, un rol principal îl joacă – să nu vă miraţi! – „Ceata lu’ Vurtejanu”, un grup muzical care include o combinaţie aparent curioasă: bass, dubă, chitară, viori, zurgălăi şi voci psaltice. Protagonişti, alături de mentorul cu nume de apostol, dar şi de… răzvrătit, sunt teologi şi studenţi ai Academiei de Muzică şi ai Facultăţii de Teologie din Bucureşti.

…Să ne tragem sufletul puţin şi să ne gândim ce-ar mai fi de spus! Multe, foarte multe. Totuşi, cum faptele lui Vurtejanu considerăm că se află la început şi vor fi mereu un început, nu vom face altceva, decât să vă adresăm o invitaţie, din tot sufletul: uitaţi pentru o clipă că a mai apărut o telenovelă, că la votare nu a câştigat preferatul vostru ori că s-a mai deschis un super-hiper-mega-market şi deveniţi ceea ce trebuie să fim cu toţii, măcar din când în când – nişte frumoşi nebuni dăruiţi cu toată fiinţa culturii. Căci, amintiţi-vă: cand canta muzele, armele tac!


Victor Vurtejanu lanseaza albumul de colinde romanesti „Credinta”
de I.C. – Editor artline.ro

Esti gata pentru marea aventura a intalnirii cu tine insuti? Victor Vurtejanu si Ceata lui de colindatori te asteapta, caci a venit vremea unor colinde de neuitat!

Traditia spune ca, la inceputul lunii decembrie, de Sf. Nicolae, se incepea organizarea cetelor de flacai care urmau sa colinde de Craciun. Conducatorul pregatea apoi ceata pentru timpul magic al colindatului, cand cuvintele sunt incarcate de sens si oamenii devin mai buni.

De 10 ani, actorul VICTOR VURTEJANU conduce ceata sa de colindatori, din care fac parte extraordinari muzicieni si teologi. in aceasta iarna lanseaza albumul de colinde romanesti „CREDINTA”, primul dintr-o trilogie inspirata de cuvintele Sfantului Apostol Pavel, din Epistola intai catre Corinteni: „Credinta, Nadejde, Dragoste”, cuvinte ce au devenit in cei 10 ani de activitate si simbolul trupei „CEATA lu’ VURTEJANU”.  Albumul „CREDINTA” contine colinde romanesti inspirat orchestrate de Mihai Alexandru si Victor Vurtejanu. Actorul a compus numeroase pasaje muzicale interpretand atat vocal, cat si la chitara si a reusit sa imprime un suflu nou cantecelor de sarbatori. Colindul lui Vurtejanu este, astfel, atat reprezentant al traditiei, cat si un exponent al timpului in care are loc. Ritmurile traditionale rascolesc emotii si trairi ancestrale, pierdute undeva in valtoarea vremurilor, iar stralucirea timbrului vocal mangaie simturile si deschide sufletele, transmitand o vibratie artistica aparte, pe care Vurtejanu a slefuit-o cu migala „pe scandura scenei, acolo unde nu ai voie sa trisezi sau sa minti”.

Albumul de colinde romanesti “Credinta” cuprinde cateva dintre cele mai frumoase si iubite colinde romaneasti: “Scoala gazda”, “Leagan, leganel”, “O ce veste minunata”, “Sculati boieri mari”. Albumul „CREDINTA – VICTOR VURTEJANU” este produs si distribuit de compania STAGE WORKS.
voce: Victor Vurtejanu
chitari: Victor Vurtejanu
orchestratii: Mihai Alexandru si Victor Vurtejanu

Actorul Victor Vurtejanu a facut numeroase roluri cunoscute publicului de teatru, sub bagheta unor mari regizori  ca Ion Cojar, Grigore Gonta, Gelu Colceag, Victor-Ioan Frunza. Cel mai recent este rolul din „Eu, cainele”, in regia lui Adrian Berinde, o adaptare spectaculoasa dupa piesa lui Matei Visniec – „Buzunarul cu paine”. A regizat el insusi spectacole dramatice, iar pentru unele a compus si muzica. A jucat in filme si este un obisnuit al celor mai importante festivaluri culturale.

 vezi sursa aici